Mama se pregateste sa moara

,,M-am nascut intre doi morti. Doi dintre fratii mei, pe care nu i-am cunoscut, nu au supravietuit. Eu, da. De ce eu si nu ei? -- nu stiu si n-am sa stiu niciodata. Asta am inteles foarte tarziu. Si tot atunci am inteles ca prima mea mare frica, cea care m-a urmarit toata viata, a fost aceea ca mama se pregateste sa moara. Si chiar se pregatea. Doar ca moartea a pierdut. A pierdut de fiecare data, zeci de ani la rand, pana cand n-a mai putut. In tot acest timp, mama isi traia viata in prezenta unei morti anuntate: o vedea ca pe o binecuvantare, nu ca pe un blestem. De mic, m-a luat cu ea atat in vizite la batrani, cat si la inmormantari -- asta era felul ei de a trai: te pregatesti de moarte ca sa stii ce faci cu viata. Am crescut cu mirosul, cu ritualul, cu linistea si cu sunetele specifice mortii si toate mi s-au parut mai firesti decat orice altceva. Cu timpul, priveghiul a ajuns pentru mine un loc mai intim si mai viu decat nuntile si cumetriile locale. Despre ce vorbesc oamenii cand vorbesc despre moarte? Atunci cand oamenii se strang in jurul unui mort, vorbesc, fara sa stie, despre cele mai adevarate lucruri din viata. Plang si rad, isi amintesc si uita. Iarta lucruri pe care le-au purtat ani in sir. Greu gasesti un loc mai plin de viata decat cel in care se strang oamenii pentru un mort. A te pregati de moarte inseamna a da sens vietii tale. Mama stia asta de la inceput. Eu am aflat mai tarziu -- scriind cartea asta, ca pe un jurnal de doliu. - Vasile Ernu ,,Pana si Dumnezeu trebuia consumat cu masura. Dumnezeul nostru devenea astfel parte a vietii noastre, in formule foarte concrete. Mama punea flori in curte -- una dintre cele mai mari pasiuni ale ei --, pentru ca in asta se vedea Dumnezeul ei, asa cum Dumnezeul tatei era prezent si cand gonea, cu vorbe mucalite, oamenii de la biserica. Eu ma simteam enorm de bine in aceasta abordare, pe care am inceput sa o inteleg, din pacate, cam tarziu. Cam cand am inceput sa ma gandesc si eu la moarte. - Autorul