Reginele scriitoare ale Romaniei
Momentan nu sunt oferte disponibile.
Istoria monarhiei din Romania si a celor patru regi ai ei ar fi incompleta fara povestea consoartelor regale, care, prin carisma, energia si atitudinea din momentele tragice ale destinului lor, par mai fascinante decat augustii lor soti. Dintre cele patru regine, indeosebi primele doua, Regina Elisabeta (Carmen Sylva) si Regina Maria, au iesit in evidenta la vremea lor prin aparitia carismatica, devenind populare si castigand notorietate in intreaga lume, gratie talentului literar in serviciul Coroanei Romaniei. In literatura si arta, cele doua regine s-au influentat reciproc, si-au dat direct sau indirect impulsuri noi si, in ciuda tuturor diferentelor de gust, varsta si formare artistica, indeosebi activitatea de scriitoare a fost ceea ce le-a unit si le-a remarcat in strainatate ca regine scriitoare ale Romaniei - un fenomen romanesc de exceptie prin care Regina Elisabeta (Carmen Sylva) si Regina Maria raman in memoria culturii. Volumul de fata este o aducere aminte despre primele doua regine ale Romaniei, Elisabeta (Carmen Sylva) si Maria, ca scriitoare. Aceasta prima antologie a scrierilor celor doua regine contine, in prima parte, o privire de ansamblu asupra relatiei dintre ele prin oglinda textelor lor epistolare si memorialistice; in a doua parte, reuneste texte din opera reginelor care releva asemanari tematice abordate in stiluri diferite, precum si o anumita evolutie de la prima regina scriitoare, Elisabeta (Carmen Sylva), la a doua re-gina, Maria, prin modul de abordare a motivelor si temelor romanesti in po-vestirile lor fantastice, in basmele pentru copii si in eseuri. O trasatura comuna evidenta reiese din textele celor doua regine-scriitoare ale Romaniei: scrisul ca un mod de viata. Fragment din carte: Una din intamplarile ciudate relatate de Regina Maria despre Regina Elisabeta este interesanta pentru ca arata, probabil mai mult decat altele, de ce nu s-au inteles aceste doua caractere in egala masura energice, entuziaste si iubitoare de frumos. Este vorba de pasajul de mai sus, din Povestea vietii mele, in care Regina Maria isi aminteste de Regina Elisabeta aparand intr-o rochie plina de fluturi, din dorinta de a-i face o surpriza Principesei Elisabeta, fiicei Reginei Maria, de ziua ei. Neintelegandu-i gestul, relatarea Reginei Maria este ironica la adresa batranei regine, care ii pare exagerata si chiar caraghioasa in aceasta postura copilareasca de care, dupa cum povesteste Regina Maria, doar cea mai mica dintre fiice, fiind inca copil, se poate bucura. Este probabil ca Regina Elisabeta sa nu fi explicat gestul ei, ori sa nu-l fi explicat in asa fel incat sa fie pe intelesul adolescentei, Principesa Elisabeta, si a mamei acesteia, Regina Maria. Privit insa prin oglinda literaturii pentru copii scrisa de Regina Elisabeta (Carmen Sylva), intamplarea aminteste de povestea autobiografica Carmen Sylva din volumul Povestile unei Regine, in care batrana Regina Elisabeta scria despre copilaria ei urmatoarele: Eu am crescut in padure, in cea mai frumoasa padure de fagi, cu copacii mai inalti decat chiar castelul nostru si atat de aproape incat umbra lor ajungea pana in pragul casei noastre... Iar cand era vremea llicuricilor si ne inapoiam din excursiuni indepartate trecand prin padure , eu imi impodobeam parul cu ei. Licuricii stralucreau pana in departare, atunci pe vremea cand nu aveam alta diadema. Niciodata nu mi-au fost diamantele atat de dragi ca licuricii stralucitori pe care ii puneam cu bagare de seama indarat in iarba, inainte de a-si fi pierdut stralucirea. Daca ii tii prea mult; stralucirea lor se pierde , caci luminita lor nu mai vrea sa scanteieze. Gandesc ca ei se intristeaza ca-i indepartezi, doar si-au aprins luminitele din dragoste ca sa-i poata gasi mai usor dragul lor. Si-i duci departe si draga asteapta, asteapta mereu si nu-si afla iubitul. Aceasta e o fapta mai rea decat ne-o inchipuiam noi , nesocotite fapturi omenesti. Vedem deci ca micile ganganii sunt mai intelepte decat oamenii. Acestora le-au trebuit multe veacuri ca sa descopere o astfel de lumina pe care au numit-o electicitate. Goangele au aflat-o iubind si nu i-au dat niciun fel de nume. Acum nu pot vedea un conducator de tren cu felinarul pe pantece, trecand de la calator la calator ca sa taie biletele , fara sa ma duca gandul la licuricii cu luminita pe pantece.
